RSS Feed

Tag Archives: nimanui

Tăcerea „mieilor”, bucuria gay-ilor

Posted on

Articol preluat de pe  blogul lui Claudiu Tarziu

 

Trebuie să recunoaştem că propaganda şi lobby-ul homosexualilor sînt foarte abile şi teribil de eficiente. La noi, în cîţiva ani au reuşit nu numai să timoreze o ţară întreagă, ci şi să îi pună într-o defensivă „vinovată” pe cei care se opun politicii lor.
Aşa am ajuns în situaţia incredibilă în care nu ei sînt obligaţi să ne explice cum îndrăznesc să ceară ca un act anormal să fie recunoscut drept normal, ci noi, heterosexualii, să motivăm de ce nu sîntem de acord cu homosexualitatea, cu căsătoriile gay şi cu adopţiile de copii de către pederaşti. Noi sîntem etichetaţi ca înapoiaţi, obtuzi, extremişti, nu ei, care se împerechează mai rău ca dobitoacele.
Sîntem acuzaţi că îi discriminăm, pentru că ne apărăm valorile.
„Dreptul” lor la a-şi exiba comportamentul denaturat este mai presus de dreptul majorităţii la decenţă.
Dacă spunem anormalităţii pe nume, sîntem catalogaţi homofobi.
Să avem, totuşi, proprietatea termenilor. Fobia este o “stare patologică de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă”, ca şi o “repulsie excesivă faţă de ceva; aversiune nerezonabilă”. Or, în chestiune nu e vorba de aşa ceva. Nu teama iraţională sau duşmănia faţă de cineva diferit determină atitudinile împotriva homosexualităţii, ci inacceptabilele cerinţe ale homosexualilor. Dacă activiştii homosexuali s-ar abţine de la periodicele ieşiri publice, prin care urmăresc să ne impună o aberaţie sexuală drept standard de normalitate, nimeni nu ar avea nimic cu ei.
Este de neînţeles cum au izbutit homosexualii să facă din problema lor un punct de dezbatere pe agenda publică, într-o societate în care peste 90% dintre cetăţeni se declară creştini. În mod firesc, subiectul nici nu ar trebui deschis. Învăţătura noastră de credinţă consideră această practică sexuală un păcat grav, de care cei care se fac vinovaţi trebuie ajutaţi să scape cît mai repede. În creştinism, fie el răsăritean sau apusean, nu există toleranţă pentru homosexualitate, ci doar compasiune, ca pentru un suferind. Este vorba de aceeaşi înţelegere şi milă ca pentru orice păcătos, indiferent de păcatul care îl munceşte. Omul acela este beteag sufleteşte şi ajunge să-şi bată joc de trupul lui. Nu-l pedepseşti pentru asta, dar nici nu poţi să-i spui să continue aşa, ori să-i accepţi cererile aberante.
Imaginaţi-vă că un depedent de droguri ar pretinde legalizarea stupefiantelor, ori un beţiv ar solicita să i se permită prin lege să vină beat la serviciu, sau un alienat mintal ar insista ca legiuitorul să-l declare sănătos şi să fie tratat ca atare, sau, în fine, un zoofil şi-ar revendica dreptul de a întemeia o „familie” cu găina, oaia sau vaca de care s-a „îndrăgostit”. Vi se par nişte ipoteze forţate? Ei, bine, acum 20 de ani şi homosexualitatea era privită la fel. Nici un om cu capul pe umeri nu se referea la homosexuali decît ca la dezaxaţi, ca la unii care sînt în afara normalităţii fie din pricina unei boli, fie din viciu. De altfel, homosexualitatea a fost considerată boală psihică pînă în 1990, nu doar în România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a scos-o în acel an de pe lista de afecţiuni psihice, iar astăzi statele europene sînt chemate să o elimine şi de pe lista de patimi. Totuşi, sînt destui medici care continuă să trateze homosexualitatea, cu rezultate spectaculoase, mergînd deseori pînă la vindecarea pacienţilor. De asemenea, sînt tot mai mulţi homosexuali care au renunţat la apucăturile lor, după ce şi-au găsit lecuirea în Biserică.
Apropo, remarc cu tristeţe că Patriarhia Română nu găseşte de cuviinţă să intervină în dezbaterea despre homosexualitate, care a bulversat lumea românească în ultimele săptămîni. În mod inexplicabil, BOR tace pare-se cu program, de vreo cinci, şase ani încoace, asupra acestei probleme. În fiecare an, homosexualii mai dau un asalt asupra moralităţii publice şi a instituţiilor statului, încercînd să mai cîştige o redută. Şi în fiecare an, Biserica noastră tace. De ce? Pînă cînd? Nu realizează înalţii noştri ierarhi că „turma” are nevoie de un cuvînt lămuritor? Şi că, dacă toţi vom tăcea, se va instala şi aici „urîciunea pustiirii”?
Dacă puterea duhovnicească nu face uz de autoritatea ei, într-o problemă de interes naţional, să ne mai mirăm că Puterea politică este gata să cedeze presiunilor şi ademenirilor venite dinspre lobby-ul homosexual?
Estimp, activiştii pidosnici atrag în jocul lor pervers instituţiile de învăţămînt, ca să ne strice copiii, să le inculce o mentalitate cu efecte îngrozitoare în timp.
Facultatea de Istorie şi cea de Sociologie, din Universitatea Bucureşti, au renunţat să găzduiască manifestări de propagandă homosexuală numai la protestul energic şi bine motivat al unor organizaţii creştine. Însă, la Liceul bilingv „George Coşbuc” din Capitală scandalul e în toi, după ce o serie de acţiuni pro-homo au fost oprite, la opoziţia unor părinţi. Dar abia în cel de-al patrulea an de cînd liceul desfăşoară astfel de acţiuni de promovare a homosexualităţii. Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul Şcolar Bucureşti au început o anchetă care vizează conducerea instituţiei de învăţămînt şi pe principalul organizator al unei parade gay, profesoara Roxana Marin (care s-a evidenţiat, la un moment dat, ca actriţă într-o piesă cu titlul „Monoloagele vaginului” şi a cărei comunitate nu cred să fie prea mîndră de înclinaţiile ei sexuale). Imediat activiştii homosexuali au declanşat o campanie de presă pentru intimidarea autorităţilor. În paralel, profesorii propagandişti ai homosexualităţii în liceu sînt pe cale să-şi impună „viziunea” asupra întregului corp profesoral, cerîndu-le colegilor lor să se solidarizeze şi să nu abandoneze „programele de apărare a drepturilor omului”. Oamenii ăştia, fie sînt bolnavi, fie ticăloşi. Iar dacă majoritatea va tăcea, laşă, comodă sau plătită, nu va fi scutită de consecinţe.
Probabil că, în cele din urmă, părinţii care au sesizat porcăria de la „G. Coşbuc” vor fi siliţi să-şi mute copiii la alte şcoli, ca şi cei care vor realiza că nu mai pot avea încredere în pedagogia din acest liceu. Şi dacă se va întîmpla aşa, înseamnă că majoritarii sînt împinşi spre ghetoizare, în vreme ce instituţiile publice ale României creştine intră cu totul pe mîinile pederaştilor.
Asta aşteptăm?
Comentariu  Wisdom: Aceasta este Romania nimanui.
Anunțuri

Cedry2k – Strigat Mut

Posted on

Romania nimanui

Cedry2k – Strigat Mut
Cititi cartea „Viata lui Ilarion Argatu” sa vedeti adevarul spiritual despre avorturi,o sa ramaneti marcati.

Cainele vagabond, parazitul sfant al Romaniei

Posted on

Aceasta este Romania nimanui

Merg acasa. Trec prin parcul de leagane. O mama tipa la un copil care se joaca in nisip. A pus mana pe un r*** uscat de caine. Trec pe langa spatiul verde din fata blocului. Ah pute pute a hoit… iar a murit un caine in boschet. Da, uite muste. Trec prin tronson… muste si r*** de caine de nu stiu pe unde sa calc. Au vecinii caini si pentru ca ii scot prea tarziu… nu mai ajung sa faca in parcul de leagane in nisip… si isi dau drumul in tornson. Iar muste, iar pute. Cinci-sase caini stau la intrarea blocului si maraie. Imi atin calea. Trebuie sa stau calma si sa ma uit in alta parte. Nu am mancare la mine asa ca poate scap. Ma chinui sa intru in propriul meu bloc, in propria casa. Urc in bloc. Un caine la parter pe pres. Un caine la Etaj 1 pe pres. In fata usii sta o cutie de conserva cu resturi de mancare care put. Nu e nimic, oricum pute peste tot a excremente si a caine jegos de tomberon. Nici nu ma agit sa gonesc cainii din scara. Oricum ii baga iar la 12 noaptea vecina. Femeie buna. Intru in casa. Aud ceva care s-a pleostit de frunzele copacului din fata geamului. Sunt bucati de paine inmuiata in mancare prelingadu-se. Acum si copacu e imputit. Asta e, a aruncat vecina de la 4 mancare la caini. Bine ca nu m-am trezit cu un os unsuros in cap. Ce tare e vecina!… nu mai trebuie sa duca gunoiul plus ca a facut o fapta buna. Deci sa ma culc. E cald. Deschid geamul. Nu pot sa dorm… latra cainii. Or sa adune sobolanii de la subsol resturile aruncate. Cainii se pare ca au treaba sa latre si sa schelalaie.

Cred ca este perceputa gresit libertatea si protectia animalelor.

In Bucuresti, lucram prin Pipera. Cel mai greu a fost sa intru in cladire cand am avut interviu. Apoi am invatat sa vin la ora optima, dupa ce oamenii buni hraneau cainii. Cand sarea la cate un nefericit haita faceam ca toata lumea… ocoleam scena.

In ianuarie 2006 un om a murit in plin centrul Bucurestiului, atacat de un caine vagabond. Nu a fost nici primul, nici ultimul incident grav. E incredibil ca tot ce s-a intamplat a fost ca milioane de romani sa ridice vocea in apararea cainilor vagabonzi. Vor sa se cheltuie sume uriase pentru vaccinare si castrare ca sa fie iar retrimisi pe strada!!! Sunt aproximati 200.000 de caini numai in Bucuresti. O astfel de campanie e deja imposibila. In timp ce cateva sute de cadre specializate castreaza cateva mii, restul se isi dubleaza numarul in cateva luni.

Sunt zeci de specii pe cale de disparitie, padurile sunt defrisate, dar pentru astea nu are nimeni bani… Oameni atacati, cosuri de gunoi rasturnate de cainii flamanzi, purici, zapada in parcuri plina de r**** de caine, lesuri de caini calcati sau nu de masini = peisaj romanesc urban.

Planul cu castrarea si repunerea in libertate e ca si cum cineva ar dori sa interzica otrava de sobolani, sa ii adune pe toti sa ii castraze si sa ii vaccineze. Sobolanii sunt la fel de “folositori” si se inmultesc cu acelasi succes ca si cainii vagabonzi.

M-a muscat odata un caine vagabond si mi-a dat sangele. Nu a latrat, a venit din spate, fara avertisment si a sarit direct sa muste. M-am dus pentru vaccin anti-tetanos. Era coada. O femeie cu o fetita in brate cu mana sangerand. Mi-am amintit cu tristete de urmatoarea parere caraghioasa: “Numai pe oamenii rai ii musca cainele. El simte omul.”. Absolut. Politia de pe tot mapamondul e incompetenta. Folosesc ei cainii pentru depistat urme dar asta e nimica toata. Detectorul de infractori ar fi o haita de caini vagabonizi flamanzi. Suspectii sunt pusi la zid. Cei la care sar cainii sa ii muste sunt omenii rai. Da da da, cainii vagabonzi sunt cei mai buni psihologi si clarvazatori. De altfel si pe politisti ii latra cainii. Oameni rai! Si oamenii care merg pe bicicleta sunt tot oameni rai. Si cainii care latra la masini… simt oamenii rai din masina. Clar!

M-am gandit de multe ori sa infiintez o organizatie de educare si trezire la realitate in privina cainlor…dar am renuntat intelegand ca nu sunt destui adepti. Oricat as incera sa imi inchipui pana unde se va merge… simt ca imi depaseste imaginatia… Cred ca inspaimantatoarea moarte a omului de afaceri Hajime Hori a adus o pata de nesters Romaniei.

Am gasit pe unele forumuri cateva pareri care mi-au trezit sperante. Nici in EUROPA si nici in USA, eu nu am vazut caini vagabonzi. Si e o idee buna. Cainii abandonati de stapani care nu gasesc adoptie sunt eutanasiati. Are cineva o idee mai buna? Care?

 

Sursa: Alize Blogazine

În Pădurețu (Băbeni, Județul Vâlcea) poliția e mână în mâna cu hoții.

Posted on

În fiecare noapte, locuitorii satului Pădurețu din Băbeni, Județul Vâlcea sunt vizitați de hoți. Dar de ce aleg hoții acest sat din Vâlcea? Pentru că în acest sat sunt foarte mulți oameni bătrani. Acest lucru s-a întamplat, însă doar de două ori într-un an, însă acum hoții dau spargere noapte după noapte și asta de două săptămâni încoace. Fură ce apucă, cazane de țuică, drujbe, etc.
Poliția a venit și a dat din umeri, parcă suntem in ”Leana si Costel” sau mai bine spus ”Garcea și oltenii”. Nu au reusit măcar să evite și alte spargeri dar să-i mai prindă. Mai rău, după ce nu răspund la telefoane și refuză să vină, poliția îi acuză pe locuitorii satului Pădurețu că ei sunt de vină pentru că nu păzesc străzile.
Mai mult sătenii din Pădurețu, Vâlcea îi acuză pe polițisti că sunt complici cu hoții.
Aceasta este România nimănui.